Cozminelu - MX22

Mexic Tulum

Durata şederii: 22. Noe. 2009.  - 22. Noe. 2009. (1 zi)

0 păreri I Vizualizari: 1 973 Adăugat pe: 09. Dec. 2009. küldd el ismerősödnek
avatar Cozminelu

Tichete: mexic 

Relaxareee!!!
Deși nu vom rămâne în Tulum decât până mai după masă, timpul e la dispoziția noastră doar pentru plajă, baie și făcut,... pauză. Nimic. Nada!!
Eh, e un fel de-a spune: la ce se găsește prin apele astea, ne-am culcat seara cu ochelarii de apă pregătiți, și slipul la îndemână.

Noaptea ne-a fost indiferent că nu aveam decât, cum am spus, patul și o masă în cameră, nici n-am ajuns să mai aprindem lumânările pentru că nimeni nu avea chibrituri, așa că ne-am găsit dinții pentru spălat seara cu ajutorul frontalei ce-o am tot timpul la mine, și oricum am picat din nou cam lați, după atâta plimbare pe plajă. N-am avut treabă cu țânțarii mulțumită conului de plasă ce acoperea locul de dormit, sau oricum eram prea frânți.

Dar dimineața am luat-o de la zero! Chiar am prins răsăritul, mai după șase, cu o mulțime de poze, noaptea și dimineața e chiar călduț, am fi putut dormi și pe plajă! Palmierii chiar stau aplecați înspre apă, cocotieri cu nuci galbene, și crabi care scot nasul din găurile din plajă. Unele bărci de pescari plecau deja înspre larg, noi ne-am întors pe lumina deplină în "sat", unde am mâncat micul dejun: omletă și pancakes fierbinți cu gem de căpșuni.
Am luat-o imediat înapoi spre nisipul deja cald, unde am făcut niște mici ritualuri de exorcizare cu crabii, care începeau să umble: parcă-s nebuni, odată că o iau în orice direcție, parcă n-ar conta pe care parte au puse picioarele și pe care nu, și se agită ca niște războinici, și asta fără să le faci nimic! Erau o specie galbenă, nu foarte mari, cu niște ochi de extraterestru pe care și-i întindeau uneori, și se pare că au o vedere formidabilă: cât îs de mici, te urmăresc cu atenție și dacă stai la doi-trei metri de ei, și dacă mergi în cerc în jurul lor se întorc după tine și-și agită amenințător cleștii... Ca să nu piște, le-am dat de lucru pe fiecare armă din dotare: într-o mânuță un bețișor, în cealaltă o scoică mică, și-s atât de dușmănoși că se prind tare de ele și nu le mai dau drumul nicium, iar dup-aia poți să-i și gâdili pe ochi că nu-ți mai fac nimic. Găurile sunt chiar adânci în nisip, pe Dan nu-l mai opreai din săpat gropi de parcă era un câine, și la urmă nu găsea nimic.

Apa e o nebunie, la mal este albicioasă pentru că e mică și se vede nisipul de pe fund, dar cum te uiți în depărtare e turcoaz intens, nici cerul nu e atât de colorat! La niște sute de metri de mal, așa estimăm, se văd un fel de valuri și apa e ceva mai închisă, deci ghicesc că acolo e reciful, despre care știm că se întinde de-a lungul coastei, la depărtare mai mică sau mai mare.
Într-adevăr, discutând cu pescarii, aflăm că nu sunt mai mult de cinci sute de metri, iar apa nefiind agitată, ne facem curaj și-o luăm drept. (spre Cuba)

Înotăm încet, cu pauze, deși sutele alea de metri nu-s așa greu de parcurs, iar apa e destul de sărată deci ne ajută mult. N-are mai mult de cinci-zece metri adâncime, dar stăm cu antenele atente pe afară, pentru că singurul pericol real se zice că sunt bărcile ce trec de-a lungul plajei, paralel cu malul.
Șiiii ajungem destul de ușor la recif, unde efortul ne este răsplătit de un peisaj de neimaginat,... e o barieră de corali într-adevăr cea care forma valurile, pe unele porțiuni doar schelet, dar marea majoritate sunt vii și cu o faună de abia ne țineam gura închisă (să nu înghițim apă...), sute de feluri de pești, uneori în grupuri care se plimbau în jurul tău că aveai senzația de a fi căzut într-un acvariu,... suntem atenți la aricii care sunt aciuați pe oriunde, fiindcă în unele locuri apa n-are nici jumătate de metru, chiar dacă reciful e complet sub apă.
Deci am stat acolo de n-am mai fost nici conștienți că soarele arde iar noi stăm doar cu spatele înspre el, înotând mereu pe burtă sau scufundați la mică adâncime: ochelarii nu-s grozavi, îi lingem ca să nu se aburească, dar nu ne mai dam duși. Deși ar trebui să mai fie niște rechini, în ciuda scăderii grave a populației (Bull, Tiger, Hammerhead, Reef, you name it), nu găsim niciunul. Nu se confirmă nici măcar că vin după mirosul de pipi,... așa că o luăm încet înapoi. Avem un singur incident cu niște corali urzicători, iar Dan în plus cu câteva capete de ace de arici.

Nici n-am realizat cum s-a făcut aproape prânz, mai stăm pe plajă și baie mai la mal, culegem câteva bucăți de schelet de coral, apoi ne apucăm la un moment dat de împachetat și eliberăm camera: parcurgem pe jos drumul până la situl arheologic Tulum, care e chiar pe malul mării, la un kilometru distanță (în direcția pe care trebuie să mergem și pentru autobuz).
Nu pot zice că e unul din cele mai impresionante, decât prin locație, deși sunt și câteva edificii mai bine păstrate. Trebuie că mayașii aveau ceva priveliște de la temple și din clădirile locuite, spre plajele de mai jos, de lângă apă (orașul era situat pe stânci de 12 metri înălțime). Pe o parte era protejat așadar de malul abrupt, iar pe celelalte trei de un zid de trei-cinci metri înălțime: pe latura paralelă cu malul, lungă de patru sute de metri, grosimea sa este de opt metri!
Iarba e stăpânită de zeci de iguane cenușii uriașe, unele si în jur de 70cm, care nu par prea prietenoase. Acum chiar să sară și să sfâșie picioarele prietenilor noștri americani, nu e cazul, dar dacă te apropii se agită și probabil și-ar folosi coada pe post de bici.

Prindem un autobuz de Playa del Carmen (sau, simplu, "Playa", cum alintă ei locul), și ajungem în vreo trei sferturi de oră. Povestesc eu mai altădată cu ce inepții eram oricum obișnuiți să auzim de la americani de fiecare dată când deschideau gura, dar acum niște nemți îi depășesc, șușotind cum nu înțeleg ei de ce ar veni cineva aici (? adică la mare?) cu rucsac,... (ăștia eram noi),... hmm,... dar și ce de catarame are rucsacul ăsta,... (al meu),... vreau să zic că a numărat cataramele de pe rucsac (adică clipsurile de strângere și de închis capac, și mai sunt și niște cleme de piolet,...) mdaa,... hmm,... dubioasă treabă ce rucsac de ce are atâtea catarame, deci i-am lăsat cam mirați într-un final. Asta e, dracu, nu toată lumea aterizează la Cancun direct cu trolleru și să-l târască pe plajă, dar și noi am rămas mândri că eram ciudații.

Revenind, în Playa luăm la repezeală ceva mâncare to-go, pentru că e deja târziu după masă, și nu știm cât de dese sunt ferry-urile pentru Cozumel. Prindem unul la fix, prețul ni se pare destul de mare (acum ce-i drept, doar dacă compari cu cât dăm pe mâncare, sau cazare, sau orice,... dar 12 dolari de persoană dus e destul de mult raportat la prețurile lor), dar,... avem Cozumel-ul în plan,... nu rămânem pe continent! Elucidăm curând o parte a misterului, când suntem împărțiți în două cozi la îmbarcare, cum că mexicanii plătesc cam jumătate din prețul pentru turiști,... și ne e cam greu să ne ascundem adevărata identitate (cu rucsacuri cu atâtea catarame, haha) drumul durează cam trei sfert de oră în care ne mâncăm mâncarea pentru că suntem lihniți de foame,... și un artist cântă din chitară pentru tot vaporu'.

Pe Cozumel mergem destul de drept la unul din hotelurile din ghid, e chiar ok atât că ne lămurim la recepție întâi ce scriu ei acolo că doamna proprietară nu glumește și chiar se închide la ora nouă,... ideea e că nu mai poți intra decât formând un cod la poartă, ceea ce este foarte ok pentru noi,... o mâță mare, un fel de siameză mai grasă se ține mereu de noi mieunând în rafale,... iar în curtea interioară avem un bazin cu broaște țestoase. Ieftin nebunie, iar camera doar că n-are aer condiționat altfel e curat și tot ce trebuie, basic,... dar oricum 20$ e grozav,... scoatem rapid Autan-ul să ne dăm după duș pentru că aici nu prea mai iartă țânțarii. E cam clar că am scăpat de povestea cu malaria,... nu știu cât am mai scris din ea până acum, treaba e că la plecare am fost sfătuiți să luăm Malarone, ca cel mai lejer medicament (se ia doar cu 1-2 zile înainte de a ajunge în zona cu risc, o săptămână după),... studiasem deci pe net, având o rețetă,... însă medicamentul super performant și modern costa pentru noi amâdoi la cât vroiam să stăm vreo 130EUR în Germania, așa că am amânat decizia pentru Mexico City. Bine am făcut, zic, pentru că în Mexico City și la hotel și prin farmacii se uitau femeile la noi de parcă ceream leacuri din p&ță de tigru, păi ziceau ele ce malarie, poate prin anii '60 mai te stresai dar nu e cazul de prevenție,... și în Lacandon când am ajuns, deci de acolo din Las Guacamayas, cu barca pe lângă crocodili,... tot așa, ne-a zis că poate nu chiar să bagi mâna în foc că este "eradicată" dar problema chiar nu există! Deci de economia asta poți gândi că am luat pe puțin cinci-șase nopți de cazare în excursia noastră, iar deci rețeta cred că era destinată pentru Africa eventual și pentru paranoids.

Dar pe aici, cum spun, ieșind cinci minute la intrare după ce am făcut duș, cred că am devenit instant țintă de bombardamente, m-am ales rapid cu niște mușcături, așa că rezervele de repellent au fost foarte bune să le avem.

Seara am umblat pe centru, o piață care n-avea cine ştie ce mare lucru,... dar era un concert al unei trupe de muzicanţi locali,... mâncare pe stradă pregătită la porţii pentru spectatori, sărat, dulce, şi apoi am luat o găleată de îngheţată din care am mâncat până nu ne-am mai simţit dinţii.
Au un Hard Rock Cafe! dar am zis că nu dăm bifă şi acolo, pentru că era destul de pipărat,... în loc, luasem la capitolul mini-extravaganţe neprevăzute, pentru a doua zi, un tur de snorkeling, cu echipamentul lor, din barcă cu motor şi fund transparent, la trei recifuri din apropierea insulei, cu drinks incluse. La 10:40, la pontonul de după cel unde e arborat uriaşul steag mexican.

Aşa încât mai târziu seara cu gândul la asta am şi adormit,... ne vedem tomorrow.
Spune-ţi părerea despre această cronică de călătorie!
10 (1 păreri)
Te rugăm să te loghezi pentru a-ţi spune părerea!
Păreri:

Nimeni nu şi-a adăugat părerea!

Dacă vrei să-ti adaugi părerea, alege intrare sau înregistrează-te dacă nu eşti încă utilizator.

Albumul

evenimentelor

Îţi recomandăm

pentru atenţie